• Inaugurare: 30 octombrie 2019

Campania “Bun-Simț Turistic” a început ca o inițiativă personală a Cristianei Predoiu și reprezintă o reacție vis-a-vis de gunoaiele pe care turiștii iresponsabili le lasă în urma lor în călătorii și drumeții, precum și a unui comportament inadecvat față de anumite obiective turistice.

Campania a debutat printr-o acțiune de ecologizare şi o conferinţă de presă desfășurată la baza Sfinxului din Bucegi, prin care s-a lansat un apel la Bunul-Simţ al turiştilor, la păstrarea curăţeniei şi la respectarea naturii şi a monumentelor naturale, a zonelor turistice autohtone şi a monumentelor istorice, şi în general a tuturor locurilor frecventate de turişti.

Apelului s-au alaturat reprezentanții Romsilva, administrator al Parcului Natural Bucegi, ANANP, Jandarmeria, Salvamont, voluntarii Asociației Montane Carpați, turisti si reprezentanti ai presei locale si nationale.

Mai multi artişti au reacționat la această mișcare civică, printre ele numărându-se membrii ai trupelor muzicale autohtone, artişti de stand-up comedy sau vedete de televiziune. .

La finalul conferinței de presă, toți cei prezenți s-au prins de mână într-un lanț uman în jurul Sfinxului din Bucegi, un adevărat simbol al românității.

Parteneri: Romsilva, Parcului Natural Bucegi, ANANP, Jandarmeria Prahova, Salvamont Prahova, voluntarii Asociației Montane Carpați

“Apreciez gestul necondiționat al artiștilor care mi-au oferit încredere și mi-au transmis mesajele lor de susținere a apelului la Bun-Simț și respect față de natură. Energia lor pozitivă mi-a dat și mai multă încredere și le mulțumesc din tot sufletul!

Cu forțe reunite am lansat acest apel și sper ca el să fie auzit de cât mai mulți români”

Acest eveniment este dovada clară că, dacă ești animat de intenții bune, oamenii se alatură, indiferent de statutul social și îmi permite să susțin cu tărie că Bunul-Simț va triumfa dacă tot mai mulți români vor ințelege aceast lucru și se vor implica în a-i îndruma pe cei din jur că natura trebuie respectată.

a declarat Cristiana Predoiu, iniţiatorul campaniei.

Respectați și ocrotiți natura! Promovați și voi această campanie, implicați-vă în educarea celor din jur și haideți să devenim cu toții responsabili față de natură!

Mulțumesc tuturor celor prezenți și celor care s-au implicat și se vor implica pe parcurs în promovarea bunului-simț și respectului față de natură!

Vă îmbrățișez cu drag!”

 

Cristiana Predoiu

Parteneri Eveniment

Prezentări Video

Apariții în Presă și Media

Parteneri Media

Fotografii Lansare Campanie Bun-Simț Turistic

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment